Home » D:News » Medicamentele scumpe sunt considerate mai eficiente, chiar dacă în realitate sunt placebo

Medicamentele scumpe sunt considerate mai eficiente, chiar dacă în realitate sunt placebo

Medicamentele scumpe sunt considerate mai eficiente, chiar dacă în realitate sunt placebo
Publicat: 30.01.2015
Cu cât un medicament este mai scump, cu atât el pare mai eficient, chiar dacă este vorba de un placebo, potrivit unui studiu realizat pe pacienţi care au fost diagnosticaţi cu maladia Parkinson, informează AFP.

Aşteptările bolnavilor joacă un rol important în ceea ce priveşte eficienţa tratamentelor lor, iar acest efect placebo a fost bine stabilit, mai ales în rândul pacienţilor care suferă de maladia Parkinson, afirmă Alberto Espay, cercetător la Universitatea Cincinnati din statul american Ohio, autorul acestui studiu publicat miercuri în revista Neurology, editată de American Academy of Neurology.

„Am vrut să verificăm dacă percepţia asupra costului unui medicament poate să provoace acelaşi răspuns placebo”, a explicat cercetătorul american.

Pentru a cerceta acest aspect, autorii studiului au comunicat unui număr de 12 pacienţi care suferă de maladia Parkinson că vor primi două injecţii cu acelaşi medicament – a doua injecţie urmând să fie făcută imediat după ce efectele generate de prima dintre ele ar fi dispărut.

Cercetătorii le-au spus de asemenea că formula chimică a medicamentului era identică în ambele injecţii, dar că acestea erau fabricate de două laboratoare diferite, cu costuri diferite – 100 de dolari pentru prima injecţie şi 1.500 de dolari pentru cea de-a doua.

Medicii le-au dat asigurări pacienţilor, spunându-le că, în ciuda acelei diferenţe de preţ, eficienţa era aceeaşi.

În realitate, participanţii la studiu au primit două injecţii cu o soluţie salină.

După aceste „tratamente”, pacienţii au fost testaţi pentru ca medicii să le măsoare capacităţile motrice şi au efectuat tomografii cu rol de evaluare a activităţii cerebrale.

În cazul pacienţilor care au primit doza mai „scumpă”, capacităţile lor motrice s-au ameliorat cu 28% în comparaţie cu aceia care au primit medicamentul mai „ieftin”.

„Dacă vor fi găsite strategii pentru a controla reacţia placebo, am putea să optimizăm efectele tratamentelor, reducând dozele şi astfel, poate, efectele secundare”, a declarat profesorul Espay.

El consideră că efectul placebo ar putea fi mai puternic la bolnavii de Parkinson, întrucât această maladie reduce dopamina, un neurotransmiţător din creier. Or, efectele placebo sunt cunoscute pentru faptul că stimulează sinteza acestui hormon.

Dopamina stimulează activitatea motrică, motivaţia şi anticiparea recompenselor.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual